Sucevenii se vor aduna mâine dimineaţă, 1 decembrie, la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului din centrul municipiului pentru a sărbători Ziua Naţională.
Ziua Naţională a României va fi marcată la Suceava mâine, începând cu ora 10.00 în Piaţa Tricolorului, unde vor avea loc festivităţi militare, onoruri, discursuri şi depuneri de coroane.
Manifestările se vor desfăşura la Monumentul Erorilor „Bucovina Înaripată” din Piaţa Tricolorului. Gărzile de Onoare ale tuturor instituţiilor locale ale MAI vor defila prin centrul municipiului.
De la ora 17.00, sucevenii vor putea participa la premierea Concursului de fotografie "România, eu chiar te iubesc!" organizat de Galeria Suceava în colaborare cu Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia (GIRB), dar şi la vernisarea expoziţiei-concurs.
Concursul s-a adresat tuturor celor pasionaţi de arta fotografică, fie că sunt fotografi amatori sau profesionişti. Mall-ul suceavean de la intrare în municipiu dinspre Fălticeni a pus la bătaie 7 premii: locul I- 300 de lei, locul II- 200 de lei, locul III-100 de lei şi patru menţiuni – 50 de lei. Acţiunea face parte din seria evenimentelor dedicate „Zilei Naţionale a Tuturor Românilor”, organizate anual de GIRB.
Cu o oră mai târziu, de la ora 18.00, cei prezenţi la Galeria Mall vor avea parte de un spectacol cu cântece şi dansuri tradiţionale româneşti.