Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu mai bine ne facem land german?

Publicat in Adevarul, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Politicienii noştri se bălăcesc într-un lighean naţional în timp ce lumea se scufundă.

Ştiţi de câte ori au considerat românii, în majoritate consistentă, în ultimii 15 ani, că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună? De trei ori.

Prima dată, în decembrie 1996, când se instala la Bucureşti guvernarea CDR şi Emil Constantinescu îi lua locul lui Ion Iliescu la Palatul Cotroceni. Atunci, 62,5% din români spuneau că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună. Erau speranţele legate de un nou regim care trebuia să termine cu practicile neocomuniste, să reformeze economia şi să ducă România în NATO şi în Uniunea Europeană. În aceeaşi lună, decembrie 1996, doar 11% din români erau de părere că ţara merge într-o direcţie greşită. A fost un moment fabulos, dar de scurtă durată. Aşa cum arată datele sondajelor de opinie efectuate de IMAS, pe care deja le-am citat, entuziasmul s-a erodat rapid, un an mai târziu jumătate dintre români considerând că direcţia este greşită.

A doua oară s-a întâmplat în decembrie 2004, când Alianţa DA şi Traian Băsescu au câştigat alegerile. La fel ca în 1996, noua administraţie urma unei guvernări PSD la Palatul Victoria şi îl înlocuia la Palatul Cotroceni pe acelaşi Ion Iliescu. Mesajul lui Traian Băsescu era similar cu mesajul lui Emil Constantinescu din 1996: axa Occidentală Londra-Washington, UE, reformă, lupta împotriva corupţiei. La sfârşitul lui 2004 şi în primele luni ale lui 2005, 64,5% din români spuneau că ţara merge într-o direcţie bună. În acelaşi timp, 27% din cei întrebaţi spuneau că direcţia e greşită. La fel ca pe vremea CDR, entuziasmul s-a redus abrupt. În vara lui 2005, 61% din subiecţii sondajului erau convinşi că suntem pe un drum greşit.

A treia oară a fost la momentul integrării în Uniunea Europeană. În ianuarie 2007, 53,7% din români sperau că vom ieşi la liman.

Dar în ultimii ani, 2010 şi 201

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°