Consilierii locali au aprobat marţi vânzarea cu 14.000 de euro, plus TVA, a imobilului ultracentral în care partidul îşi desfăşoară activitatea de peste zece ani. În mod normal, casele din această zonă a Oradei costă circa 700 de euro pe mp.
Consilierii orădeni au aprobat marţi, cu ocazia cele mai recente şedinţe de Consiliu Local, vânzarea la un preţ de aproximativ 14.000 de euro, plus TVA, a jumătăţii din imobilul în care PDL Bihor stă cu chirie de mai bine de zece ani. Este vorba despre o clădire ultracentrală, care a fost construită la începutul anilor 1900, valoroasă atât ca poziţionare, cât şi ca arhitectură. Valentin Cătană, expert imobiliar orădean, a spus că, în mod normal, metrul părtrat într-o construcţie de acest gen din Parcul Traian costă între 400 şi 500 de euro, dacă este casă cu o curte comună, sau între 700 şi 800 de euro, dacă este casă cu un singur proprietar. „Un astfel de preţ, de 14.000 de euro, pentru o clădire atât de valoroasă, ca arhitectură şi poziţionare, este cu totul nerealist", a spus Valentin Cătană. Adorjan Doina, un alt expert imobiliar orădean, a spus că, în urmă cu câţiva ani, un metru pătrat în zonă costa chiar şi o mie de euro. „Cu 14.000 de euro, în Oradea se poate cumpăra cel mult o garsonieră construită pe un acoperiş de bloc. Este un chilipir, un cadou extrem de generos făcut de către consilierii locali în ajun de Sărbători", a opinat Adorjan Doina.
Consilierii PDL s-au abţinut de la vot
Potrivit informaţiilor primite de la Mirela Macra, consilier în cadrul biroului de presă al Primăriei Oradea, imobilul în care îşi desfăşoară activitatea PDL Bihor are o suprafaţa totală construită de 520 mp, din care jumătate se află în proprietatea oraşului. „Nouăsprezece consilieri au votat pentru vânzare, iar cinci, din partea PDL Bihor, s-au abţinut de la vot", a spus Mirela Macra. Cristian Beltechi, directorul Adminis