Au trecut deja patru zile de la Steaua - FC Braşov, dar pe asistentul Cristian Nica încă îl mai bântuie greaşeala comisă în prima repriză, în urma căreia roş-albaştrii au câştigat meciul dnitr-un penalty inexistent, acordat la Mihai Costea.
"Am recunoscut că m-am înşelat, am greşit, suport consecinţele, dar de ce trebuie să fiu executat în public nu mai înţeleg. Mie îmi pare rău că sînt analizat pentru un penalty şi nu pentru fazele grele pe care le-am avut pînă acum.
Am recunoscut, m-am păcălit, ce să fac?, asta este! Eu zic să avem dramul de civilizaţie să nu se mai ajungă la ce s-a întîmplat cu Ganea sau cu Galamaz.
Poate dacă jucătorul Costea nu ducea mîinile la piept şi nu se zvîrcolea, poate nu luam decizia, dar aia a fost confirmarea că portarul l-a lovit. Da, trebuia o confirmare, aşa strig, şi la corner, şi la ofsaid", a declarat Nica la Dolcesport.