Preşedintele sindicatului italian al fotbaliştilor profesionişti (AIC), Damiano Tommasi, a declarat marţi că nu ar sfătui jucătorii homosexuali să-şi dezvăluie orientarea sexuală.
“Aceste dezvăluiri nu trebuie încurajate. Faptul de a fi identificat sau arătat cu degetul ca ‘unul din ăia’, oricare ar fi profesia, fie că sunteţi jurnalist, fotbalist sau om politic, nu cred că este recomandabil”, a declarat Tommasi în timpul unei emisiuni televizate, transmite Agerpres. ”Homosexualitatea este în continuare un tabu în fotbal, întrucât aici există o coabitare între colegi diferită faţă de alte profesii”, a continuat el.
“În mediul meu orice lucru care nu este obişnuit devine un bumerang”. “Să-ţi exprimi preferinţa sexuală este dificil în orice mediu profesional şi cu atât mai mult la fotbalişti, care împart vestiarele şi, deci, intimitatea cu alţii”, a adăugat Tommasi. El a explicat că aceasta ar putea “crea o jenă” într-un sport în care “lumea se dezbracă”, ceea ce nu este cazul în alte meserii.
“Nu cred că, în fotbal, jucătorilor le este frică să se dezvăluie, dar mai degrabă nu o fac din motive personale”, a explicat preşedintele AIC. “Nu cred că este o obligaţie să-ţi mărturiseşti preferinţele sexuale pentru a lucra şi trăi în pace”, a subliniat fostul internaţional. Fostul mijlocaş de la AS Roma a arătat că el nu a întâlnit niciodată un fotbalist homosexual sau, probabil, nu a cunoscut “dispoziţiile lor homosexuale“.
Într-un interviu acordat în mai revistei germane Bunte, Philipp Lahm, căpitanul echipei Germaniei şi vedetă a lui Bayern Munchen, i-a sfătuit pe jucătorii profesionişti homosexuali să nu-şi dezvăluie preferinţele, întrucât ar fi “expuşi unor comentarii injurioase”.
Preşedintele sindicatului italian al fotbaliştilor profesionişti (AIC), Damiano Tommasi, a declarat marţi că nu ar sfătui jucătorii homosexuali să-şi dezvăluie o