Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Broker: Pieţele ar putea sancţiona drastic Uniunea Europeană

Publicat in rfi, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Statele membre ale Uniunii Europene şi mai ales ale Zonei Euro mai au zece zile la dispoziţie să vină cu soluţii la criza tot mai adâncă a datoriilor suverane. Este mesajul transmis miercuri de comisarul pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, miniştrilor europeni de finanţe reuniţi la Bruxelles. Rehn a declarat că speră ca în scurt timp să se ajungă la un consens cu privire la măsurile urgente care pot fi puse în aplicare pentru a se pune capăt crizei datoriilor suverane, care s-a transformat într-o periculoasă criză de lichidităţi pentru statele europene care au nevoie de bani pentru a nu intra în incapacitate de plată.

Prin urmare, miercuri s-a dat startul unor runde de negocieri care se anunţă dure: miniştrii de finanţe europeni s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta un plan de măsuri pentru depăşirea crizei, plan care ar trebui să ajungă pe masa summitului Uniunii Europene din 9 decembrie. Potrivit comisarului european pentru afaceri monetare şi economice Olli Rehn, discuţiile se învârt în jurul opţiunilor ca Uniunea Europeană să alimenteze cu bani Fondul de Stabilitate, dar mai ales ca Banca Centrală Europeană să crediteze Fondul Monetar care, la rândul său, să ajute statele europene în dificultate.

Pieţele sunt nerăbdătoare şi vor sancţiona drastic Uniunea Europeană, dacă aceasta nu vine cu soluţii până la sfârşitul anului şi dacă nu va reuşi să le recâştige încrederea pierdută, spune la RFI Iulian Panait, broker la CTD Investment. El subliniază că atât Fondul de Stabilitate, cât şi eventualele intervenţii ale Băncii Centrale Europene vor fi insuficiente dacă pieţele nu vor privi cu ochi buni Uniunea Europeană.

„Soluţia ar trebui să vină foarte repede. Jocul este destul de strâns pentru că, în momentul de faţă, instituţiile europene nu au capacitatea să finanţeze din resurse proprii statele membre aşa că acestea, în mare pro

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 42 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°