Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEZI Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Publicat in Adevarul, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

În decembrie va fi frig, ianuarie vine cu ninsori, iar februarie vine cu precipitații în majoritatea regiunilor. Prognoza pe trei luni a Centrului European pentru Prognoza Vremii de la Londra arată că vom avea o iarnă normală din punct de vedere termic.

În prima lună de iarnă, în majoritatea regiunilor, temperaturile vor fi apropiate de normele climatologice. Acest lucru înseamnă că este posibil să ningă şi să avem temperaturi maxime sub 0 grade Celsius, mai ales în zonele montane. Meteorologii susţin că este posibil ca vremea să fie mai caldă în partea de sud-estul și vestul țări.

În general, este posibil să plouă şi să ningă în cea mai mare parte a teritoriului, dar potrivit prognozei, în partea de sud a ţării precipitaţiile vor fi puţine sau nu vor fi deloc, iar seceta va continua.

Ianuarie va fi o lună friguroasă, cu temperaturi scăzute în toată ţara. Precipitaţiile vor fi normale în toată ţara, cu ninsori şi polei. Mai puţin în zonelor sudice și sud-vestice, unde nu va ninge aproape deloc, iar seceta va continua.

În luna februarie, temperaturile vor fi scăzute, va ninge şi pe alocuri se va forma polei.

Citiţi mâine în Adevărul prognoza completă pentru întreaga iarnă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 2 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 5 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 3 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Donald Trump a împlinit 78 de ani. Rivalul său Joe Biden i-a transmis un mesaj cu subînțeles: ”Vârsta este doar un număr"

Ziare.com acum o ora
Donald Trump împlineşte vineri, 14 iunie, 78 de ani. Aniversarea sa le reamintește alegătorilor că cei doi reprezentanţi ai principalelor partide care candidează în acest an la preşedinţia SUA sunt cei mai în vârstă candidaţi care au încercat vreoda

Un turist de 43 de ani a murit electrocutat într-o cadă cu hidromasaj

Mediafax acum o ora
Victima, Jorge Guillén, un puşcaş marin, se afla în vacanţă cu Lizzette Zambrano, în vârstă de 35 de ani, o profesoară de şcoală primară din El Paso, Texas. Cei doi, ambii din El Paso şi cu dublă cetăţenie americană şi mexicană, erau soţ şi soţie. P

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 9 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°
mar.

18°/31°