Pachetul majoritar al acţiunilor Combinatului Chimic „Azomureş” a fost vândut către concernul elveţian Ameropa Holding. Valoarea tranzacţiei nu a fost dată pulicităţii, însă potrivit analiştilor financiari, pachetul de 75,87% dintre acţiunile Azomureş ar valora între 100 şi 275 de milioane de euro.
Angajaţii Combinatului Chimic Azomureş au acum un patron elveţian, după ce patronii turci au vândut pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţineau către concernul Ameropa Holding. Tranzacţia s-a definitivat după mai multe runde de negociere, dar valoarea acesteia nu a fost făcută public. Anunţul privind vânzarea a fost transmis şi Bursei de Valori Bucureşti, fapt ce a generat o creştere cu 6,5% a valorii acţiunilor Combinatului.
"Azomureş a luat cunoştinţă de faptul că acţionarii societăţilor Eurofert şi AH, pe de o parte şi, pe de altă parte, Ameropa Holding A.G. (prin intermediul Pelican Fertilizers GmbH, o filială deţinută integral şi constituită potrivit legislaţiei elveţiene), au semnat în data de 25 noiembrie 2011 o serie de înţelegeri pentru achiziţionarea unei participaţii indirecte majoritare în Azomureş, tranzacţie care este supusă unor anumite condiţii, printre care autorizarea corespunzătoare a concentrării economice de către Consiliul Concurenţei din România", au anunţat printr-un comunicat pe bursă reprezentanţii Azomureş.
Totodată, Garda de Mediu a anunţat astăzi că a amendat Combinatul pentru depăşirea concentraţiei de amoniac din aer. Valoarea amenzii este de 50.000 de lei.