Andreea Esca, Andi Moisescu, Dana Rogoz şi Neti Sandu aniversează 16 ani de Pro Tv într-un mod inedit – suspendaţi în aer la filmările videoclipului pentru imnul postului.
Ca în fiecare an, televiziunea din Pache Protopopescu are dublu motiv de sărbătoare pe 1 Decembrie: Ziua Naţională şi aniversarea postului, de la a cărui primă emisie se împlinesc astăzi 16 ani. Dacă în anii trecuţi am auzit Imnul României într-o variantă interpretată de manelişti sau i-am văzut pe protevişti costumaţi în diverse personaje de poveste, astăzi vom avea parte de un adevărat număr de circ.
Vedetele postului, care au pregătit un imn nou, pe melodia „Tot mai sus", interpretată de Marius Moga şi Guess Who, au îmbrăcat costume futuriste, create special pentru acest eveniment, şi au fost suspendate în aer cu ajutorul unor corzi, pentru a simula cât mai bine ideea de zbor. Pe lângă imnul postului, Pro TV le-a pregătit telespectatorilor o serie de programe de 1 Decembrie: ediţii speciale ale Ştirilor, ale show-urilor „Happy Hour" şi „Serviciul Român de Comedie", filme şi meciuri de fotbal.
Ediţii speciale
Ziua începe la ora 7.00, cu Ştirile ProTv. Timp de trei ore, telespectatorii vor afla poveştile impresionante ale unor oameni mândri că sunt români. Imediat după aceea urmează filmul „Kung Fu Panda". Cătălin Măruţă va prezenta astăzi două ediţii ale emisiunii „Happy Hour", iar telespectatorii vor afla povestea modelului Mădălina Ghenea, frumoasa care l-a cucerit pe celebrul actor Leonardo DiCaprio. De la ora 19.00, Andreea Esca va spune pentru a şaptesprezecea oară, în direct, „La mulţi ani!" tuturor românilor. După principalul jurnal al postului urmează două meciuri din Europa League: Schalke - Steaua şi Vaslui - Lazio.
La ceas de sărbătoare, cei mai populari veterani ai postului - ştirista Andreea Esca, prezentatorul TV Andi Moisescu, actriţa şi