Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INCREDIBIL Un copil a suferit o operaţie de schimbare de sex la numai 2 ani!

Publicat in Adevarul, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Nu numai adulţii nemulţumiţi de sexul cu care i-a înzestrat natura apelează la intervenţii pentru schimbarea acestuia, ci şi copiii foarte mici. Motivele sunt însă diferite.

Un copil de numai 2 din Rostov (Rusia) a trecut printr-o experienţă inedită pentru vârsta lui. Micuţul a suferit o operaţie de schimbare de sex pentru că medicii au descoperit că s-a născut cu un set de cromozomi şi organe reproducătoare feminine, scrie presa internaţională.

Copilaşul a agitat viaţa părinţilor cu ceva vreme înainte să vină pe lume, prin faptul că refuza să le arate sexul. „Când mergeam la control, nici măcar faţa nu i se vedea, pentru că şi-o acoperea cu mâinile" povesteşte mama.

În cele din urmă, Oksana S., în vârstă de 29 de ani, a născut un băieţel de trei kilograme şi 50 de centimetri fără complicaţii, însă doctorii au descoperit că ceva este în neregulă cu el la câteva zile. Părinţii au fost şocaţi să afle că bebeluşul lor suferă de pseudohermafroditism (anomalie în care caracterele sexuale aparente sunt opuse sexului respectiv), mai ales că-şi doreau ca nou-născutul să fie băiat. Îi găsiseră şi un nume, Alexander.

După nenumărate teste, părinţii au decis să-i facă o operaţie de schimbare de sex, pentru ca micuţul să devină fetiţă. Intervenţia inedită la care a fost supus micuţul a durat şapte ore, timp în care medicii au corectat disfuncţiile organelor reproducătoare interne. „Copilul se va dezvolta ca o fată, dar va avea nevoie de monitorizarea constantă a unui endocrinolog. Există chiar şi o mică posibilitate să rămână însărcinată în viitor", a declarat medicul Vladimir Sizonov, şeful secţiei de urologie de la Spitalul Regional pentru Copii din Rosnov.

În urma acestei proceduri, numele băiatului s-a adaptat noului sex, iar fetiţa se va numi Ksenia. Părinţii sunt acum fericiţi că fetiţa lor este sănătoasă. „Va trebui să ia hormoni toată viaţa,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 19 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 45 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°