- Social - nr. 901 / 30 Noiembrie, 2011 Ca in fiecare an, din nou, prelungit ecou, s-aud clopotele Catedralei Reintregirii Neamului de la Alba Iulia. Bat inca si azi, chemand romanii la atat de necesara unitate nationala, la fel ca si atunci cand a biruit gandul "poporului de eroi ai neamului” – cum spunea Ferdinand I Intregitorul –, cand Romania era intemeiata ca natiune unitara. Nevazute buciume dinspre fortareata de cremene a Apusenilor ne cheama spre Cetatea Viteazului Mihai, fauritorul, la 1600, al primei Uniri, cu insotirea tanguirii fluierului Iancului, adunandu-i pe toti cei de un neam sub acel unic ideal national, sub sceptrul limbii, mosiei si al legii stramosesti. Unirea cu Tara-Mama, a Transilvaniei, Basarabiei si Bucovinei, glorie si izbanda a Invierii, s-a realizat in acel tumult de exclamatii entuziaste, sub semnificatia cuvintelor viitorului prim Patriarh al Romaniei, Elie Miron Cristea: "Patria este casa noastra parinteasca si vatra ei (…), iubirea gliei care-i acopera pe neuitatii nostri parinti si stramosi, care, cu sangele lor, au aparat si ingrasat pamantul (…), iubirea idealurilor pentru care si-au jertfit viata.” Prezenti acolo, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, "cata frunza, cata iarba”, de la vladica pana la opinca, gandul lor s-a intors spre pamantul unde isi duc somnul de veci ai nostri strabuni, parinti si frati, mereu, secole de-a randul, cu cutitul in rana, stiind, prea bine, ca Romania fara Transilvania nu poate fi intreaga! Convinsi ca ruperea de marele trup nu poate dura, mereu sfasiati de istorie, au visat la "Cea mai frumoasa zi a unui neam/si cea mai legitima sarbatoare”, sub acea dragoste de tara – forta romanilor. Cu daruire pana la sacrificiu – unul dintre martiri fiind sergentul Ioan Arion, din Agris, impuscat in gara Teius, la ora 3 (din noapte) a zilei de 1 Decembrie 1918 –, ei, inaintemergatorii nostri, au luptat pent