Un grup de cercetători olandezi care studiau virusul H5N1, cunoscut şi sub numele de gripă aviară, au creat o nouă tulpină a acestuia, care are capacitatea de a trece cu uşurinţă de la un mamifer la altul şi care este la fel de letală ca cea originală, informează Huffington Post. Suntem în singuraţă atâta vreme cât noul virus rămâne în laborator, dar în cazul în care ajunge în mâinile bioteroriştilor, există pericolul să declanşeze o pandemie care ar putea ucide milioane de oameni.
Virusul gripei aviare poate ucide oamenii, dar, până acum, nu a putut declanşa o pandemie pentru că nu se poate se transmite cu uşurinţă de la un om la altul.
Tulpina creată în laborator a rezultat în urma a cinci mutaţii realizate în doar două gene ale virusului original, modificări ce i-au oferit acesteia posibilitatea de a trece de la un mamifer la altul, informează NewScientist.
Peter Doherty, laureat al premiului Nobel: "Este înspăimântător"
"Virusul se transmite cu aceeaşi uşurinţă ca gripa sezonieră", spune Ron Fouchier, membru al Centrului Medical Erasmus din Rotterdam, Olanda, şi cel care a prezentat recent rezultatele cercetărilor în cadrul unei întâlniri a oamenilor de ştiinţă ce a avut loc în Malta.
"Acest lucru arată clar că H5 se poate modifica într-un mod care să îi permită transmiterea şi care ar putea să cauzeze boli severe în rândul oamenilor. Este înspăimântător", a declarat la rândul său Peter Doherty, laureatul premiului Nobel din 1996 pentru cercetările pe care le-a realizat în domeniul imunologiei virale.
Ce cred specialiştii din domeniu despre descoperitea olandezilor
Există însă încă dubii în rândul oamenilor de ştiinţă din domeniu care nu sunt convinşi pe deplin că virusul H5N1 se poate transmite şi de la om la om.
"Dihorii nu sunt oameni", spune Peter Palease, specialist în gripă la un centrul medical din New York, SUA