Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentat în centrul istoric al Istanbulului. Atacatorul, împuşcat de poliţişti

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Un bărbat a deschis focul, în această dimineaţă, în cartierul istoric şi turistic al Istanbulului, în apropiere de Moscheea albastră, au anunţat canalele de televiziune locale, preluate de agenţiile internaţionale de presă. Două persoane au fost rănite în urma incidentului. Sursa: ReutersSursa: Reuters

1 /.

UPDATE 1. Atacatorul este un cetăţean libian, a afirmat ministrul turc de Interne, Idris Naim Sahin, citat de agenţia de presă Anatolia. Individul, născut în 1975, a intrat în Turcia duminica trecută, a precizat oficialul.

Forţele de securitate din Turcia l-au omorât pe atacatorul care a rănit cel puţin două persoane în complexul Topkapi Palace din centrul Istanbulului, a anunţat şeful poliţiei locale, Huseyin Capkin, citat de Reuters.

Palatul care datează de pe vremea otomanilor, este una dintre cele mai mari atracţii turistice, din cel mai vizitat cartier al oraşului.

Un martor a menţionat pentru agenţia de presă Dogan că a ajutat la transportarea celor doi răniţi în ambulanţe. Potrivit televiziunii de stat TRT, motivul atacului nu este, deocamdată, cunoscut. Poliţia a trimis întăriri la faţa locului.

O oră de asediu

Atacatorul a deschis focul în curtea Palatul Topkapi, la ora la care sosesc primii vizitatori, dimineaţa. A fost ucis după o oră de asediu.

Guvernatorul oraşului Istanbul, Huseyin Avni Mutlu, a declarat reporterilor că bărbatul a fost împuşcat după ce a refuzat să se predea poliţiei. Oficialul a refuzat, însă, să vorbească despre posibilul mobil al atentatului.

Postul de televiziune CNN Turk a difuzat o fotografie a unui bărbat identificat ca fiind atacatorul, care ţinea în mână o puşcă şi purta o centură de muniţie la brâu, ascunzându-se în spatele unui mic zid. Purta o şapcă şi o haină de culoare închisă. Martorii au spus că bărbabtul ar fi strigat "Allahu Akbar" (Dumnezeu e cel mai mare), în timp ce a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 28 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum 36 minute
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 18 minute
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum 49 minute
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Globurile de Aur 2025. Sebastian Stan e nominalizat la două categorii pentru cel mai bun actor într-un film

HotNews acum 9 ore
Actorul român Sebastian Stan e nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor într-un film la Gala Globurilor de Aur ce va avea loc duminică noaptea. Gala va avea loc la ora 03:00, ora României. „Stan se află într-o poziție unică,

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 12 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°