Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltenii, reprezentaţi tradiţional la Bruxelles

Publicat in Adevarul, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

O bucăţică din Casa Băniei s-a transformat în expoziţie de costume populare, ceramică, interior de odaie ţărănescă autentică, în sediul Parlamentului European.

Sunt prezentate ţesături de interior, icoane de vatră, alte semne şi simboluri religioase specifice, piese de mobilier, precum şi alte obiecte din lumea satului oltenesc ce amintesc de ritualurile din preajma Crăciunului.

„Expoziţia, pe care Muzeul Olteniei Craiova a panotat-o la Bruxelles este, de fapt, un eşantion de cultură tradiţională oltenească. Sunt exprimate în acest context modele obiectuale şi rituale ale mesajelor culturii olteneşti. Forma specifică de prezentare este cea a unui interior ţărănesc de provincie. Modul de materializare este unul spaţial, temporal, sărbătoresc. Interiorul tradiţional cuprinde locuri şi semne privind valorile sociale, culturale, estetice ale artelor populare din această zonă“, a precizat Mihai Fifor, directorul Muzeului Olteniei.

Muzeul Olteniei a primit propunerea de a deschide la Bruxelles această expoziţie din partea europarlamentarului Marian Jean Marinescu. Vernisajul a avut loc pe 28 noiembrie, iar mâine este ultima zi în care mai poate fi vizitată.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 7 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 4 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 5 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 6 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 11 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°