Cu un tratament de 80.000 de euro tânărul Andrei Fleşar, bolnav de leucemie, a primit o nouă şansă la viaţă, în Spitalul Clinic de Copii Cluj. Tratamentul a inclus diagnosticarea sa, chimioterapia, spitalizarea şi transplantul medular făcut la Clinica Pediatrică Fundeni din Bucureşti.
Tânărul a fost diagnosticat în primăvara acestui an şi i s-a făcut transplantul medular în data de 23 septembrie, iar ieri a fost la Cluj pentru unul din controalele săptămânale pe care trebuie să le facă. Este al 50-lea caz de leucemie trimis la operaţie de transplant medular de la Cluj la Bucureşti sau în alte clinici din străinătate şi cel mai costisitor caz de acest gen de la Spitalul Clinic de Copii Cluj. În acelaşi timp el reprezintă al 330-lea caz de transplant medular efectuat în Clinica Pediatrică Fundeni din Bucureşti.
„Am vise mari şi vreau să le transform în realitate”
Andrei Fleşar (16 ani) are leucemie acută cu fenotip mixt, limfoblastică şi mieloblastică cu cromozom Philadelphia. A făcut sport de performanţă, karate şi fotbal, la cluburile din Aiud şi obişnuia să se antreneze câte 3 ore pe zi. Îi place matematica şi îşi doreşte să devină arhitect. În martie, când au apărut primele semne ale bolii, a observat că nu mai rezistă să facă 10 ture de stadion, ci cu greutate abia face două. Aşa a început drama tânărului, dar nici cele mai grele zile în care făcea chimioterapie şi era complet slăbit n-au putut să-i schimbe starea de spirit plină de încredere. „Am vise mari, am obiective pe care le ţin în minte şi vreau să le transform în realitate”, a spus Andrei Fleşar cu zâmbetul pe buze.
70% şanse de vindecare
Leucemiile la copii sunt în general curabile în momentul de faţă şi rata de vindecare în România a juns al 70% din cazuri, ceea ce înseamnă că diferenţa faţă de performanţele ţărilor europene s-a redus simţitor. Rezultatele se d