Stareţa de la Mănăstirea Tăriceni din judeţul Călăraşi, care a născut două fetiţe, a trimis o scrisoare Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, în care spune că se retrage din viaţa monahală şi că tatăl celor doi copii ai săi nu este nici preot şi nici călugăr, transmite Mediafax.
Potrivit arhimandritului Rafael Mîţ de la Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, maica stareţă de la Mănăstirea Tăriceni a trimis Episcopiei o scrisoare în care spune că se retrage din viaţa monahală.
Conform surselor citate, femeia mai spune în scrisoare că tatăl celor două fetiţe ale sale nu este nici preot şi nici călugăr, ci un "mirean" a cărui identitate o ştie doar ea şi Dumnezeu.
"Am primit o scrisoare de la maica stereţă, care spune că se retrage din viaţa monahală. În această situaţie, ea va merge la familia sa, undeva în judeţul Iaşi", a spus arhimandritului Rafael Mîţ.
Reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor au început o anchetă în cazul maicii stareţe Sebastiana Gâtlan.
"Vom face o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de acest lucru. Până atunci, ne rugăm pentru sănătatea pruncilor şi a mamei, iar ancheta este în desfăşurare", a declarat diaconul Silviu Dascălu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.
Oamenii din Tăriceni spun că stareţa a fost numită în urmă cu aproximativ trei ani şi că era dedicată vieţii monahale.
"Noi ştim că Sebastiana Gâtlan provine din zona Moldovei şi nu are familie. Era dedicată vieţii bisericeşti, dar ştiu că a mai avut cândva un necaz, nu ştiu ce a fost şi atunci, dar a mai fost plecată la o mănăstire la Amara. A venit, a plecat de la Tăriceni, apoi s-a întors. Era o persoană foarte atentă cu cei din jur, era apropiată de oameni şi lucra la un proiect pentru extinderea corpului de chilii", a declarat o localnică din Tăriceni.
Stareţa de la mănăstirea Tăriceni din judeţul