Turcia a decis să impună sancţiuni economice şi financiare regimului sirian, care continuă să reprime violent mişcarea de contestare, a declarat miercuri ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, citat de AFP, preluată de Mediafax.
Aceste sancţiuni includ îngheţarea tranzacţiilor comerciale cu Guvernul sirian şi între Banca Centrală turcă şi cea siriană, a afirmat el în faţa presei, la Ankara.
Turcia va suspenda de asemenea cooperarea strategică cu Damascul şi va bloca orice livrare de arme către Siria, iar creditele turceşti destinate Siriei sunt întrerupte, a explicat ministrul.
Sancţiunile Turciei intervin după cele anunţate duminică de Liga Arabă împotriva Siriei.
Regimul sirian, care a refuzat să profite de numeroasele ocazii care i-au fost oferite pentru a înceta reprimarea mişcării de contestare, "este în impas", a apreciat Davutoglu.
Ministrul a precizat că administraţia siriană şi-a pierdut legitimitatea şi "a preferat să-şi reprime poporul în loc să se angajeze şi să se concentreze pe reforme" democratice.
Cel puţin 3.500 de persoane au fost ucise în Siria de la începutul revoltei populare, în martie, potrivit ONU.
Turcia a decis să impună sancţiuni economice şi financiare regimului sirian, care continuă să reprime violent mişcarea de contestare, a declarat miercuri ministrul turc de Externe, Ahmet Davutoglu, citat de AFP, preluată de Mediafax.
Aceste sancţiuni includ îngheţarea tranzacţiilor comerciale cu Guvernul sirian şi între Banca Centrală turcă şi cea siriană, a afirmat el în faţa presei, la Ankara.
Turcia va suspenda de asemenea cooperarea strategică cu Damascul şi va bloca orice livrare de arme către Siria, iar creditele turceşti destinate Siriei sunt întrerupte, a explicat ministrul.
Sancţiunile Turciei intervin după cele anunţate duminică de Liga Arabă împotriva Siriei.
Regimul sirian,