Cheltuielile legate de rebrandingul unei companii, produs sau serviciu, pot varia intre 20.000 si 80.000 de euro, iar investitia se impune mai ales atunci cand brandul actual nu mai reprezinta firma respectiva.
In acest sens, RTV isi schimba brandul de la 1 Decembrie, postul urmand sa se numeasca Romania TV. De asemenea, grupul Tiriac a finalizat procesul de rebranding prin adoptarea unui blazon, in urma cu cateva luni, iar la inceputul anului, Centrul Medical Unirea, fuzionata cu Euroclinic, devenea Regina Maria.
Nu numai companiile mari apeleaza la rebranding, ci si afacerile mai mici. De exemplu, recent, agentia de branding si digital Grapefruit a rebranduit furnizorul de servicii integrate de tratare a corespondentei GPV Mail Services Romania, care a luat numele de Zipper.
Despre cele mai intalnite motive pentru care companiile apeleaza la rebranding, DailyBusiness.ro a stat de vorba cu Andreea Florea, brand strategy coordinator in cadrul agentiei BrandTailors.
1. Brandul nu mai reprezinta comania
In general, companiile apeleaza la un proces de rebranding atunci cand sunt semne clare ca manifestarea curenta a brandului nu mai reprezinta compania respectiva si oamenii din interior.
2. Promisiunea brandului devine irelevanta
De asemenea, transformarea este necesara si atunci cand pozitionarea si promisiunea brandului devin irelevante pentru clienti din cauza unor schimbari importante in contextul categoriei respective.
3. Imagine perimata
Schimbarea se impune si atunci cand identitatea vizuala a brandului isi consuma ciclul existential si incepe sa fie considerata invechita sau perimata.
4. Schimbarea managementului
Foarte multe proiecte de rebranding corporatist sunt generate de modificarea viziunii antreprenoriale, de schimbarea echipelor