Iarna, anotimpul rece şi oarecum plin de privaţiuni şi primejdii, dă prin tradiţii sărbătorilor o strălucire şi o bucurie spectaculoasă, ce prefigurează întâmpinarea acestora. Şi noaptea Sfântului Andrei este destinată unor astfel de obiceiuri, sigur antecreştine, făcute să asigure protecţia oamenilor şi animalelor din gospodării.

Toate aşezate sub oblăduirea unui sfânt, de a cărui autoritate şi putere sunt garantate. Unul din aceste momente este considerat şi ajunul Sfântului Andrei, când bariera dintre văzut şi nevăzut, dispare, iar informaţiile cu caracter de prospectare pentru anul care vine pot fi descifrate.

Trebuie să se fi bucurat de mare respect Sfântul Andrei, de vreme ce ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificare a lupului. Numele zeului uzurpat s-a pierdut. La popoarele tracice, noaptea de Sântandrei (29-30 noiembrie) şi ciclul de înnoire al timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi a fermentării vinului în butoaie, păstrează numeroase urme precreştine.

Ziua Sfântului Andrei se mai numeşte şi Ziua lupului. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se spune că în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn de obicei şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţa că îşi vede lupul coada. Ziua se serbează prin nelucru, ca lupii să nu atace vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să lucreze sau să plece la drum, în această zi.

Tot acum se fac predicţii meteorologice: dacă va fi lună plină şi cerul senin, iarna va fi cu moină, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari şi grele. Tot pentru prognoza anului următor, tradiţia spune că se iau 12 cepe (câte una pentru fiecare lună