Îşi poartă natural etnia şi doar dogmele corectitudinii politice îi introduc în grămezi ordonate, ca la rugby, alături de conaţionali români cu care ajung astfel să se confunde. Admit că vor fi fiind şi excepţii, deci evit generalizările oricând pernicioase: mă refer aşadar la comuniunea cu acei conaţionali cu care, în deplină armonizare de reprobabile metehne, se dedau la fărădelegi ce atrag un blam injust mai ales asupra onorabilelor colectivităţi româneşti din străinătate. Sunt peste tot: gări, obiective turistice, metrouri. La vedere - cerşesc. Mulţi au speriat însă Vestul cu abilităţile lor infracţionale, de la furat orice, oricât şi de oriunde la reţele de prostituţie şi câte altele. Trăiesc ca în paleolitic, în mici comunităţi, pe la periferii sordide, dând iama prin societăţi fără antidot la acest virus devastator. Aceasta este imaginea pregnantă a României în Europa vienezului, a monegascului sau a padovanului de rând, care, în plin cotidian, pe stradă, în aerul său cândva liber, ne scanează ca naţie prin astfel de ipostaze şocante. Nu-i putem impune subtilităţi absconse precum despărţitul neghinei de secară. Un asemenea fenomen devine, inevitabil, subiect de presă. De presă occidentală liberă care abordează tema aşa cum crede de cuviinţă. Se ajunge spontan la şarjă şi satiră politică datorită abundentului material al clientului. În cazul nostru - cerşetoria şi furturile focalizate de diverse canale ale presei străine, uneori cu haz, alteori trase de păr, uneori cu tentă rasistă, alteori de către voci sonore ce nu fac decât să arate că ele au ceea ce nouă ne cam lipseşte: umorul. O reacţie inacceptabil de neroadă (şi încă în formă continuată) au „Externele" de la Bucureşti. MAE „reacţionează prompt" la orice „aluzii de factură negativă" ale presei externe la mai sus-menţionata imagine. Una impregnată, din păcate, de realităţi ineluctabile. Halucin