Garniturile le vor înlocui în maximum trei ani pe cele produse de Astra Vagoane Arad
Contractul a fost semnat ieri cu compania spaniolă CAF
Echipamentele pentru funcţionarea metrourilor în regim automat, furnizate de compania Bombardier, vor costa 4,9 mil. euro
Metrorex şi compania spaniolă Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) au semnat ieri un contract de 97 milioane euro, fără TVA, pentru cumpărarea a 16 trenuri de metrou, care vor înlocui în maximum trei ani garniturile de tip IVA produse de Astra Vagoane Arad.
"În prezent, avem 44 de trenuri noi şi 60 de trenuri vechi, însă utilizăm doar o parte din ele, şi cu aceste 16 trenuri noi le vom înlocui etapizat pe cele existente", a declarat, pentru Mediafax, directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte.
Anunţând că în luna septembrie firma spaniolă a câştigat contractul în defavoarea companiei canadiene Bombardier pentru că a înaintat un preţ mai bun, Udrişte a precizat că finanţarea contractului este făcută printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii, iar primul tren CAF va circula într-un an, un an şi jumătate.
Garniturile CAF vor fi asamblate în România şi, potrivit lui Udrişte, cel mai probabil la o unitate din Bucureşti.
Trenurile vor fi echipate cu geamuri rabatabile, ventilaţie forţată, sisteme de informare a călătorilor şi vor avea locuri speciale pentru transportul bicicletelor. Trenurile au în componenţă şase vagoane, unite prin burduf.
Totodată, Metrorex a achiziţionat de la compania Bombardier 16 echipamente pentru funcţionarea metrourilor CAF în regim automat.
"Echipamentele pentru controlul traficului sunt atât fixe, montate pe şină, cât şi mobile, montate pe trenuri. Întrucât cele 16 trenuri noi vor circula pe magistralele existente, unde deja avem instalaţii fixe de la Bombardier, am încredinţat acest contract prin nego