Uniunea Europeană se pregăteşte de summitul din 9 decembrie a.c. pe fondul celor mai noi evoluţii ale crizei: Italia s-a împrumutat la un randament record, miniştrii de finanţe caută soluţii la întrunirea Ecofin, banca centrală a Austriei a decis o plafonare a creditării băncilor austriece în Europa Centrală şi de Est, iar temerile privind economiei europene crizei continuă.

Astfel, există în continuare semne de întrebare asupra capacităţii liderilor europeni de a lua decizii şi chiar asupra deficitului de democraţie care riscă să-i afecteze pe cetăţenii europeni. Chiar şi în aceste condiţii, deciziile europenilor sunt aşteptate ca de obicei să aducă încredere pe pieţele internaţionale.
Invitaţii emisiunii Profit sau pierdere: prof. univ. dr. avocat Gheorghe Piperea (de la Bucureşti), Siegrfried Mureşan, consilier pe probleme economice al Partidului Popular European, Doru Franţescu, directorul Institutului european pentru democraţie participativă Qvorum (de la Bruxelles).
Emisiunea Profit sau pierdere din 30 noiembrie 2011
Uniunea Europeană se pregăteşte de summitul din 9 decembrie a.c. pe fondul celor mai noi evoluţii ale crizei: Italia s-a împrumutat la un randament record, miniştrii de finanţe caută soluţii la întrunirea Ecofin, banca centrală a Austriei a decis o plafonare a creditării băncilor austriece în Europa Centrală şi de Est, iar temerile privind economiei europene crizei continuă.
Uniunea Europeană se pregăteşte de summitul din 9 d