În această seară, la Centrul Cultural Reduta din Brașov s-au decernat premiile pentru cei mai activi voluntari din județul Brașov, voluntarul anului 2011 fiind desemnată Carmen Radu de la Fundația Rafael din Codlea.
Invitați, voluntari, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și școlilor, dar și oficialități au sărbătorit împreună Anul European al Voluntariatului, petrecând o seară plină de culoare, cu ajutorul artiștilor responsabili cu întreținerea atmosferei: grupul Ziurel, Romano Step, Step in2 Salsa, Anturaj, trupa de dansuri săsești Codlea și Sofia.
„Mamă de carieră, terapeut de carieră și voluntar de carieră. Carmen este o persoană care reușeste să îmbine cele trei «cariere» cu mult succes. Își găseşte timp pentru a veni din Braşov săptămânal câte 5 ore pentru a lucra intens la recuperarea persoanelor cu dizabilități fizice, care frecventează centrul de zi, cu rezultate remarcabile. Răspunde prompt la fiecare solicitare, participând și la orice tip de activități, chiar dacă nu țin strict de sfera ei profesională” – prezentarea făcută înainte de gală.
Surpriza serii a constituit-o organizația Edu for All, din Brașov, care a reușit să ia trei trofee, la categoriile cel mai vârstnic voluntar, proiecte mobilizatoare de resurse și coordonatorul de voluntari al anului, impresionând juriul prin entuziasmul ideilor de voluntariat comunitar.
Din rândul celor 25 ONG-uri și instituții școlare aplicante și al celor 30 de voluntari juriul format din reprezentanți ai organizatorilor și instituțiilor publice active în domeniul voluntariatului a ales câștigătorii anului 2011:
Cel mai tânăr voluntar: Rado Fulea, Diana Bonciu și Enya Male, 34 Life
Cel mai vârstnic voluntar: Janeta Sasu, Edu for All
Voluntar cu idei: Sergiu Pop, Centrul de Voluntariat Brașov
Cea mai activă organizație: AntipaBvSNAC
Cel mai reușit proiect