Riscul infectării cu HIV/SIDA la consumatorii de droguri, şi mai nou de etnobotanice, este de 60 la sută, aproape 130 de cazuri de acest fel fiind înregistrate în primul semestru al lui 2011, a declarat, miercuri, secretarul de stat în MS, Adrian Streinu - Cercel.
În primele şase luni ale anului 2011, în România au fost diagnosticate 129 de noi cazuri de infecţii cu HIV, 62 dintre ele reprezentând consumatori de droguri injectabile (CDI), faţă de doar cinci cazuri înregistrate în 2010, la această categorie. Riscul de infectare la consumatorii de droguri este tot mai mare ajungând la aproape 60 la sută, a spus, miercuri, profesorul Adrian Streinu - Cercel.
El a atenţionat asupra celor trei segmente unde există riscul creşterii numărului de îmbolnăviri, respectiv homosexualii, utilizatorii de droguri şi cei care întreţin relaţii sexuale fără prezervativ.
Un alt grup unde a fost înregistrată creşterea cazurilor de infecţie îl reprezintă cel al tinerelor minore, de peste 15 ani.
"Au fost depistate tot mai multe cazuri de sarcină la copile de 12 - 14 ani, dar numărul infecţiilor este mai mare la grupa de vârstă peste 15 ani", a precizat secretarul de stat.
Cele mai multe cazuri tratate sunt în Bucureşti, la Institutul de Boli infecţioase 'Matei Balş" şi la Spitalul "Victor Babeş" în clinci de profil din Iaşi şi Constanţa.
La nivel global, anul 2011 a reprezentat un an de cotitură în ceea ce priveşte situaţia HIV/SIDA, cu progrese fără precedent în ştiinţă, asumare politică şi rezultate. Numărul infectiilor cu HIV şi al deceselor survenite în urma SIDA a înregistrat cota cea mai scăzută de la apariţia epidemiei. Numărul cazurilor noi de infecţii cu HIV s-a redus cu 21% din anul 1997, iar decesele cauzate de SIDA au scăăzut cu 21% din anul 2005.
"Cu ocazia Zilei Mondiale SIDA, apelăm la lideri, comunităţi, părinţi, persoane care trăie