O tehnică specială de torsionare care „repară" articulaţiile şi oasele vă poate scăpa de anumite afecţiuni ale coloanei pentru care se recomandă în mod nejustificat intervenţia chirurgicală. Chiropraxia, metodă mai puţin cunoscută în România, este practicată frecvent de medici americani, francezi sau germani.
Gabriela intră veselă în camera de gardă a Spitalului Foişor din Bucureşti. O urmează repede soţul şi un medic glumeţ. „O să-i răsucesc gâtul, să se poată uita iar după bărbaţi", spune doctorul, parcă pus pe şotii. Gabriela se aşază relaxată pe un scaun. Medicul îi pune mâinile pe coloană, spre gâtul firav al femeii şi apasă. „Pot să respir!", spune uşurată Gabriela. Îşi roteşte capul şi adaugă: „Nu mai puteam face aşa de o săptămână". „Se întorcea ca lupul", se grăbeşte să-mi explice soţul ei, şi continuă: „De-aia ai venit la domnul doctor, să te repari". Gabriela se ridică în picioare şi se aşază cu spatele la medic. Acesta o strânge în braţe, iar Gabriela scapă de durere. Urmează soţul. Se aşază pe pat, pe o parte, uşor ghemuit. Medicul execută din nou o manevră de torsionare cu mâinile pe spatele lui. Bărbatul geme uşor, apoi se ridică fericit în picioare.
Gabriela are discopatie cervico-toracală şi are alergie la medicamente, mai puţin la paracetamol, motiv pentru care nu se poate opera. Nu mai ştie exact când a venit ultima oară la medic. Parcă acum 2-3 ani. Cert e că, între timp, a născut fără probleme. Soţul ei suferă de dublă hernie de disc şi vine la medic tot o dată la doi-trei ani, când nu mai suportă durerea. „E maestru domnul doctor. Ca să faci asta trebuie să te pricepi", spune bărbatul, mulţumit.
70% din pacienţii cu indicaţie de operaţie, trataţi „manual"
Într-adevăr, ca să practici chiropraxia ai nevoie de studii de specialitate, care se întind de regulă pe patru ani de zile. Medicul basarabea