Marea Britanie ar avea de câştigat dacă ar dispărea moneda euro pentru că revenirea la monedele naţionale în Europa ar aduce noi oportunităţi de speculaţii valutare pentru Londra, cel mai important centru financiar al Europei, susţine Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Asset Management, într-un interviu acordat ZF.
"Marea Britanie ar fi foarte bucuroasă dacă moneda euro ar dispărea pentru că revenirea la monedele naţionale creează oportunităţi de speculaţii financiare, iar Londra are o reputaţie pentru speculaţii financiare pe valute", a spus Mark Mobius, supranumit guru al pieţelor emergente pentru experienţa de peste 30 de ani pe care o are pe pieţele din Asia.
Economia Marii Britanii traversează şi are în faţă vremuri grele, confruntându-se cu riscul recesiunii, ca de altfel majoritatea economiilor din Uniunea Europeană. Recent, perspectivele de creştere economică au fost drastic revizuite, de la 1,7% la 0,9% pentru acest an şi de la 2,5% la 0,7% pentru 2012.
Lipsa locurilor de muncă din industrie şi strategia politicienilor de a îndrepta economia spre servicii au făcut ca problema şomajului să devină una cronică. Numărul şomerilor se ridică la 2,62 milioane de persoane, maximul ultimilor 15 ani, în timp ce numărul tinerilor fără un loc de muncă a atins pragul de un milion pentru prima dată de când au început să fie centralizate aceste informaţii, în 1992.
La sfârşitul lunii septembrie, rata anuală a inflaţiei era de 5,2%. Pe de altă parte, Londra nu şi-a pierdut din renumele de centru financiar al Europei, iar marile grupuri financiare cu sediul în City-ul londonez continuă să înregistreze profituri de miliarde de dolari în pofida crizei.
Cu unLIKEla pagina de Facebook a Ziarului Financiar (www.facebook.com/ZiarulFinanciar) veţi fi conectaţi în timp real la cele mai importante ştiri.