Nicolas Sarkozy va susţine joi, la Toulon (Franţa), un "important discurs" asupra crizei şi viitorului Europei, în contextul unor negocieri cu Germania pentru evitarea destrămării zonei euro, cu cinci luni înainte de alegerile prezidenţiale, a anunţat o sursă din anturajul său, citată de AFP.
Acum trei ani, la 25 septembrie 2008, în plină criză financiară, preşedintele francez a făcut acelaşi lucru, tot la Toulon (sud-est), într-un discurs pe un ton solemn, criticând "derivele" capitalismului financiar, după prăbuşirea băncii americane Lehmann Brothers.
Trei ani mai târziu, situaţia a părut rareori atât de sumbră. În Franţa, şomajul continuă o evoluţie către cel mai înalt nivel înregistrat din 1999 încoace, experţii revizuiesc în scădere perspectivele de creştere în 2012 şi cotaţia sa "AAA", a cărei menţinere a fost ridicată la rangul de prioritate absolută de către preşedinte, pare că mai atârnă doar de un fir de păr.
Totuşi, viitorul zonei euro nu a părut niciodată atât de ameninţat de criza datoriilor suverane. De mai multe zile, Parisul şi Berlinul negociază dur, în încercarea de a găsi remedii.
Aşa cum a subliniat reuniunea de la Strasbourg joia trecută, cancelarul german Angela Merkel refuză cu încăpăţânare ca Banca Centrală Europeană (BCE) să intervină mai amplu în piaţă. "Angela Merkel nu schiţează nicio mişcare, deşi este pe buza prăpastiei", spun unii cu dezolare la Paris.
Faimoasa iniţiativă franco-germană promisă înaintea summitului de la 8 şi 9 decembrie la Bruxelles ar trebui, astfel, să vizeze o consolidare a disciplinei bugetare în zona euro. "Revenirea la echilibrul bugetar", considerată "regula de aur" pentru toţi, "cu instituţii care vor fi mai puternice", a rezumat-o marţi ministrul Bugetului, Valerie Pecresse.
Însă aceste negocieri nu mai sunt "actuale", se dădeau