Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezinteresul deputaţilor privind proiectul de ridicare a pragului la SIF-uri îi scoate din sărite pe investitori: Nu le pasă de legea asta şi de noi

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Deputaţii, reuniţi marţi în plenul Camerei Depu­ta­ţilor, au amânat din nou discutarea proiec­tu­lui legislativ de ridi­care a pragului de deţinere la SIF-uri, vestea fiind primită cu mare dezamăgire de investitori care îşi pun tot mai puţine spe­ranţe că în acest an se va întâmpla marea revoluţie pe bursă.

Mulţi investitori au ajuns la capătul răbdării, după doi ani de când aşteap­tă un deznodământ în privinţa pragului la SIF-uri, şi spun că "parlamentarii îşi bat joc de legea asta şi de cei 5.000 de in­ves­ti­tori care mai sunt în piaţă" şi că aceştia vor dispărea. Ridicarea pragului de de­ţinere de la 1% la 5% din capitalul SIF-urilor este de o importanţă covârşitoare pentru piaţa locală de capital pentru că SIF-urile sunt printre cele mai lichide şi mai cunoscute companii listate, majo­ri­tatea investitorilor prezenţi la Bursa de la Bucureşti au cel puţin un SIF în portofoliu, şi nu în ultimul rând pentru că majorarea pragului va permite fondurilor străine de investiţii să aloce sume mai mari Bursei de la Bucureşti. În plus, luarea unei decizii favorabile ar putea resuscita Bursa de la Bucureşti pe un final de an puternic marcat de turbulenţele financiare din zona euro dar şi de lipsa de încredere a investi­torilor.

Cu toate acestea, nici luni şi nici marţi parlamentarii renuniţi în plenul Camerei Deputaţilor nu au discutat proiectul legislativ, deşi acesta a fost trecut pe ordinea de zi, la fel cum s-a întâmplat şi săptămâna trecută, când a fost de asemenea trecut pe ordinea de zi a şedinţelor din 21 şi 22 noiembrie. Drept reacţie la noua amânare, ieri, investitorii au dus acţiunile SIF-urilor până la un minus de 5% în jurul orei 12.00, când s-a încheiat şedinţa în plen. Ultimele două săptămâni de amânări se adaugă la alţi doi ani de aşteptări, având în vedere că proiectul de lege a fost iniţiat în 2009.

Mai mult, nu este nici foarte cl

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 49 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 9 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 21 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°