Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a anunţat, ieri, că PSD îi va reveni încă o funcţie de secretar în Biroul Permanent al Senatului, în urma negociarilor purtate între liderii grupurilor parlamentare, după ce luni Vasile Blaga a devenit preşedintele Senatului, citează Mediafax. "În locul domnului Geoană a venit domnul Blaga şi PSD va primi un secretar. E treaba PSD cine va fi. PDL a primit funcţia de preşedinte în urma scrutinului de ieri din plen. Pentru că nu putea fi un raport de 8 la 5, respectându-se algoritmul, PDL va ceda un loc de secretar PSD şi raportul va fi de 7 la 6", a explicat senatorul liberal. La rândul său, liderul grupului senatorial PDL, Cristian Rădulescu, a confirmat faptul că o funcţie de secretar care era deţinută de PDL va reveni opoziţiei. "S-au refăcut calculele conform Regulamentului. Sigur, contează, conform Constituţiei şi Regulamentului, ponderea fiecărui grup în ansamblu. Conform calculelor, grupul PDL va avea un secretar în minus, care secretar trece la opoziţie, care şi-l gospodăreşte cum doreşte", a menţionat democrat-liberalul. Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a declarat că "până la sfârşitul acestei sesiuni" reprezentanţii opoziţiei vor avea încă un post de secretar, lucru care, potrivit afirmaţiilor sale, reiese foarte clar din calcule. Prin preluarea preşedinţiei de către Blaga, reprezentant al puterii, în locul lui Geoană, reprezentant al opoziţiei, balanţa în Biroul Permanent devenise de opt reprezentanţi ai puterii şi cinci ai opoziţiei. Astfel, opoziţia va deţine două funcţii de vicepreşedinte, două posturi de secretar şi două funcţii de chestor. Biroul Permanent al Senatului este alcătuit din preşedintele Senatului, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori. Preşedintele Senatului este şi preşedintele Biroului Permanent.
Potrivit Regulamentului Senatului, apartenenţa politică a membrilor Bir