Grupul elen National Bank of Greece, care controlează Banca Românească, a raportat în trimestrul al treilea pierderi de 3 milioane de euro din operaţiunile locale, din cauza veniturilor mai mici din dobânzi şi comisioane şi a deteriorării portofoliului de credite.
Cumulat pe primele nouă luni pierderea a fost de 4 mil. euro după în perioada ianuarie-septembrie 2010 banca raportase un profit de 13 mil. euro. Datele sunt conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS).
Deteriorarea rezultatului net a apărut în condiţiile în care câştigul înainte de provizionare a scăzut la jumătate faţă de primele nouă luni de anul trecut, la 21 mil. euro, din cauza reducerii veniturilor din dobânzi şi comisioane.
Subsidiarele locale ale NBG au avut venituri nete din dobânzi de 65 mil. euro în primele trei trimestre, cu 65% mai puţin decât în perioada corespunzătoare din 2010, în timp ce veniturile din comisioane s-au redus de trei ori, până la 6 mil. euro.
Scăderea veniturilor din dobânzi şi comisioane a accelerat uşor în trimestrul al treilea faţă de prima jumătate a anului, valoarea acestora fiind de 19 mil. euro, faţă de 27 mil. euro în perioada iulie-septembrie 2010.
Cheltuielile operaţionale au scăzut mai puţin şi au ajuns la 16 mil. euro în trimestrul al treilea, cu 2 mil. euro sub nivelul de anul trecut. Banca a constituit, în paralel, provizioane de 8 mil. euro pentru acoperirea pierderilor din credite neperformante. Cumulat pe primele nouă luni, provizioanele au atins 30 mil. euro.
Deteriorarea portofoliului de credite a accelerat în perioada ianuarie-septembrie, iar ponderea creditelor neperformante a depăşit pragul de 12% la sfârşitul lunii septembrie, faţă de 9,5% la jumătatea anului. Saltul rapid din trimestrul al treilea se datorează inclusiv subţierii portofoliului de credite acordate