E postul Crăciunului, e început de decembrie şi e Ziua Naţională a românilor. Astăzi, mai mult ca oricând, cuvinte precum lege, dreptate, adevăr, identitate naţională ar trebui să fie rostite cu inima. Să ne întoarcem în timp, atunci când cuvintele nu ne jucau feste, iar litera legii nu era nici mişcătoare, nici abstractă. Pentru moşii noştri au existat dintotdeauna două tipuri de legi, amândouă nescrise: o "lege divină" şi o "lege a firii" sau "a pământului". Mai exista şi o "lege a sângelui", a credinţelor neamului, cuprinsă în "pravilele strămoşeşti", precum şi un cod dacic al legilor naturii, "belagines", a cărui învăţătură a rămas necunoscută până astăzi.
Legea divină, generatoare de mituri şi rituri, este adusă în vatra satului de bătrânii înţelepţi, un "Sfat al Bătrânilor" care rânduia lumea după modelul arhetipal, "cel de la începuturi". Ovidiu Papadima vorbea despre o justiţie imanentă de ordin cosmic la poporul român, despre rânduială ca "lege a firii", pe care omul "nici n-o creează, nici n-o păzeşte, ci i se integrează firesc". Iar rânduială înseamnă "ierarhie, muncă şi echilibru"… Sistemul de cutume juridice arhaice cuprindea tot felul de rânduieli legate de proprietate, familie, muncă, dreptate. Şi mai cuprinde ceea ce noi am cam început să dăm uitării: legea ospitalităţii şi legea omeniei...
Sfatul Bătrânilor
Înainte vreme, bătrânii înţelepţi se aşezau în cerc, într-un loc consacrat (vatra sau hotarul satului, bradul, biserica), dispuneau de un instrumental al judecăţii rituale (răbojuri, însemne puse pe cel judecat şi pe locuinţa lui) şi aveau puterea de a pedepsi abaterile de la datină şi lege. Judecata înaintea Sfatului Bătrânilor începea în zorii zilei şi se termina o dată cu asfinţitul soarelui. Sentinţele erau fără drept de apel, după "legea bătrână şi dreptate", iar pedepsele, de la "dojană" până la alungarea
