Din virtualul năbădăios al e-societăţii române a poposit acum cîteva zile pe ecranul calculatorului meu un pps paradigmatic, un soi de antologie de angoase naţionale elaborată de un român verde şi subţire. Este vorba despre Lucian Mîndruţă – dar aceasta e mai puţin important. Important este faptul că „opera“ cu pricina este – aş pune pariu! – pe placul majorităţii conaţionalilor noştri. Iată o mică selecţie:

Sîntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată.

Sîntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă.

E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mîl uman, care acoperă încet, încet naţiunea lui Sadoveanu, Eliade, Nichita...

Sîntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pîntece de mame eroine.

Marginea lumii s-a răzbunat dînd buzna în centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma.

Populaţia care ne înlocuieşte nu mai este nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

...(ei) se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mîna pe cea simbolică: ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, sîntem călcaţi de maşinile lor.

Undeva, departe, UE şi moda corectitudinii politice ne învaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură. Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi

Aţi ghicit, presupun, că este vorba despre Ei (ţiganii) şi Noi (românii), imaginile montate artistic fiind „grăitoare“. Nimic nou, nimic surprinzător, tot e bine că nu ni se sugerează şi „soluţia finală“! Mai mult, nici nu mă interesează în cele de faţă părerea domnului Mîndruţă şi a fanilor săi despre romi, am vorbit altă dată