(Comentarii la urările politicienilor de 1 Decembrie)
Mă pasionează și adun de ceva ani declarațiile de dragoste ale politicieniilor pentru România, făcute mai ales la provocarea jurnaliștilor. Unii vorbesc mai bine, știu jocul cu cuvintele. Altii, mai simpluți, îi urează la multi ani ca și cum i-ai spune asta unei rude bolnave sau unei bunici uitate la țară, pe care ști că n-o s-o mai vizitezi niciodată. Deci, nu te doare gura, nu te obligă nimic să zici exact ce se așteaptă de la tine. Pe cei din urmă îi înteleg și le respect nepriceperea, până la urmă, cred, o minciună stilizată este mai periculoasă decât un sentiment pe care nu poți să-l exprimi. Dar azi am citit declaratiile de dragoste făcute României de câțiva politicieni din prima categorie care m-au dezamăgit profund. M-au dezamăgit pentru că vedeau România ca o pradă. România era descrisă ca fiind un loc terifiant unde nu există solidaritate, nici unire, nici democratie, o zonă aflată în ghearele unei puteri străine, venite parcă de pe alte planetă. Un fel de loc al nimănui, un nicăieri, un teritoriu al haosului, disperării și pierzaniei.
Am înțeles din discursurile lor ca România de acum este un fel de pradă în ghearele dușmanului și că marele lor regret este că țara nu se află în ghearele lor, mai buni, mai drepți, mai solidari. Am citit aceste lucruri lângă știrea despre primarul PDL dintr-o comună buzoiană care și-a botezat numele de străzi din comună cu numele a zece dintre rudele sale. Da, România este o pradă pentru ochiul de prădător al unui politician si atunci ce poți să-i doresti prăzii? Să fie tot mai grasă și să moară toți ceilalti prădători.
România ocupată de cealaltă gașcă de politicieni (mereu va fi cineva care se plange de asta!), s-ar putea să fie ”nicăieri” astăzi, dar politicienii se înșeală, poate că nu acolo este România. Poate acolo sunt doar niște nefericite de b