La 29 noiembrie 2011, grupuri de "studenti iranieni indignati" au luat cu asalt cladirea Ambasadei Marii Britanii din Teheran. Au ajuns pana in birourile ambasadorului si principalilor diplomati, pe care le-au facut "praf", au incendiat masinile din curte, au coborat drapelul britanic de pe catarg si, dupa ce l-au calcat in picioare, i-au dat foc, apoi si-au batut joc de portretul reginei.
Majoritatea angajatilor apucase sa fuga, pe usa din spate, in ultimul moment, dar 6 dintre ei au fost luati ostatici cateva ore, pana cand politia iraniana "s-a hotarat" sa intervina.
Am asistat la reeditarea la o scara mai mica a evenimentelor din 1979, cand diplomatii americani din Teheran au fost luati ostatici si umiliti, in propria lor ambasada.
In conformitate cu legislatia internationala, cu Charta ONU, precum si cu conventiile si practicile diplomatice universal ratificate si acceptate, nu exista nicio diferenta intre incinta unei ambasade si teritoriul national suveran al statului care trimite ambasada respectiva.
Statul care accepta pe teritoriul sau ambasada unui alt stat este obligat sa protejeze neconditionat atat localurile acesteia, cat si integritatea diplomatilor. Din punct de vedere strict legal, un atac impotriva unei ambasade este acelasi lucru cu un atac asupra unui stat suveran.
La 29 noiembrie, Iranul a comis un act de razboi la adresa Marii Britanii. I-a violat teritoriul suveran, i-a calcat in picioare simbolurile de stat si i-a agresat diplomatii. Comunicatele oficiale ale autoritatilor iraniene care exprima "regretul" pentru "incidente" nu fac decat sa confirme faptul ca atacul a fost deliberat.
Intr-un regim de dictatura militara (fals prezentat in exterior ca "teocratie") precum cel din Iran, nimeni nu se apropie la mai putin de 500 de metri de gardul unei ambasade fara acordul auto
