Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raul cel mic şi Raul cel Mare! Schalke - Steaua 2-1! Steliştii pierd, dar păstrează şanse la calificarea în primăvară

Publicat in Pro Sport, joi 1 decembrie 2011 ·

UPDATE: Jucătorii lui Ilie Stan păstrează însă şanse importante la calificarea în primăvara europeană, datorită victoriei celor de la AEK Larnaca în faţa lui Maccabi, scor 2-1. Pentru a merge în 16-imi, în ultima etapă Steaua este obligată să câştige cu AEK Larnaca, în vreme de Maccabi nu trebuie să scoată mai mult de un punct cu Schalke.

Steaua a dat speranţe la un moment dat după golul marcat de Rusescu, dar românii au clacat în repriza a doua, iar căpitanul nemţilor şi-a arătat încă o dată clasa.

Steaua a venit pe terenul lui Schalke ca la o întâlnire pe "neve", după cum au dat de înţeles Ilie Stan şi Andrei Prepeliţă când au spus că au urmărit doar secvenţe din jocul nemţilor, cel cu Dortmund. Gazdele au învins, aşa cum era şi de aşteptat, cu 2-1, dar Steaua a dat o replică bună nemţilor.

În prima repriză, steliştii au avut un bun joc defensiv şi un contraatac foarte rapid, dar în partea a doua, Raul ne-a trecut pe lista golurilor sale din cupele europene. Partea bună e că antrenorii Stelei au descoperit că au în lot un atacant care ştie să şi marcheze, nu doar să ceară mingea la penalty, şi acesta e Raul Rusescu.

Să îi vezi pe cei de la Schalke într-o înfrângere cu Dortmund şi aceasta să fie singura şedinţă video cu elevii tăi înseamnă că ori te crezi Jurgen Klopp, antrenorul Borussiei, ori că Tănase s-a transformat în Mario Goetze, superstarul din Bundesliga, şi valorează 40 de milioane de euro. Cum niciuna din variante nu stă în picioare, Papadopoulos i-a arătat lui Ilie Stan că fundaşii Stelei nu sunt Hummels sau Subotic şi a înscris cu capul din 6 metri în faţa unui Tătăruşanu, abia trezit după cum spunea patronul echipei (25). A început şi agitaţia pe banca noastră. Cum "Iliesta" a fost suspendat, Edi Iordănescu a lăsat treningul pentru un costum impecabil şi a ordonat ieşirea din apărare. 4-5-1 s-a transformat în 4-3-3, iar Brandan

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 40 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°