Cremele speciale, injecţiile cu acid hialuronic şi terapiile cu lumină intens pulsată sunt metode prin care se încearcă „ştergerea“ lor.
Citeşte şi:
Dietă de iarnă pentru o piele strălucitoare
De ce sunt recomandate dermatocosmeticele
Nerespectarea programului de somn şi suprasolicitarea ochilor în timpul multelor ore petrecute în faţa calculatorului sunt cele mai frecvente cauze ale apariţiei cearcănelor. „Cearcănele au diferite nuanţe, care pot oferi informaţii legate de cauzele lor: cele maronii sunt adesea ereditare, cele cenuşii denotă o dereglare hormonală, iar cele albastre-violete pot fi cauzate de circulaţia deficitară a sângelui sau de o afecţiune cardiacă", explică medicul primar dermatolog Oana Clătici de la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Se folosesc doar produse dedicate zonei
Specialiştii spun că pentru zona ochilor ar trebui să folosim doar produse speciale, atât pentru îngrijire, cât şi pentru demachiere. Aceste produse conţin substanţe care ameliorează circulaţia şi relaxează pielea, prevenind cearcănele. Pe de altă parte, o serie de produse din comerţ sunt create special pentru a le trata. Aceste produse conţin vitamina C şi vitamina K.
De asemenea, cremele şi gelurile eficiente împotriva cearcănelor pot conţine apă termală, cafeină, potasiu, mangan, siliciu, alantoină şi coenzima Q 10. „Potasiul asigură un drenaj bun al vaselor capilare, manganul conferă luminozitate pielii, siliciul protejează fibrele de colagen şi de elastină, iar alantoina este descongestionantă şi antiiritantă", spune medicul dermatolog Oana Clătici. Aceste produse acţionează benefic prin faptul că drenează zona din jurul ochilor şi fortifică rezistenţa capilarelor, reglând în acelaşi timp şi circulaţia sangvină.
Injecţii cu grăsime sau cu acid hialuronic
Pentru cearcănele accentuate există metode min