La noi, sistemul de valori şi criteriile profesionale nu sunt cristalizate. Ele permit interpretarea năroadă, improvizaţia, impostura.
Păcatul industriei româneşti de media este că, deşi raportează despre evenimente reale, pe ecran ies tot desene animate pentru copiii proşti. Apoi, umbrele chinezeşti sunt comentate în paginile tipărite sau pe internet. Se îndepărtează cu încă un pas de realitate. Imaginaţia, zelul, convingerile prefabricate transformă oamenii în măşti de carnaval. Prevalează imaginaţia şi procesul de intenţie. „Hai, bă, nu vezi, e evident!" şi apoi fabulaţia se transformă în adevăr. „Am citit în ziar", „Am văzut la televizor" garantează veridicitatea faptelor. Oamenii sunt puşi în insectar, primesc etichete, ştampile care îi urmăresc o viaţă.
Argumentul ultim e conspiraţia. „L-a făcut ăla!", „Mamă, ce i-au tras-o ăia!", „Ăştia-s tari, mă!".
Ăştia şi ăia sunt entităţi abstracte de la noi din bătătură sau de peste mări şi ţări. Uite-aşa ajungem să credem în basme. În lumea cea mai potrivită pentru apariţia salvatorilor pe cai albi. Tărâmul ideal pentru populismul cel mai deşănţat. Nu se întâmplă numai la noi. Fascinaţia spectacolului este aceeaşi, la noi sistemul de valori şi criteriile profesionale nu sunt cristalizate. Ele permit interpretarea năroadă, improvizaţia, impostura.
Omul modern pluteşte într-o mare de informaţie: telefonul, computerul, publicaţiile scrise au grijă să îl conecteze oriunde ar fi. Vrea, nu vrea, este victima agresiunii. Dincolo de nevoia utilitară, o impune respectul faţă de sine, nevoia de reprezentare, statutul social şi profesional.
De aceea, manipularea are picioare scurte. Cavalerii neprihăniţi mor repede. Hitler nu ar mai face carieră astăzi.
Doar prostia îi face pe politicieni să ia în serios scandalul dintre doi indivizi pentru controlul unui canal de televiziune, iar pe aceşti