Poetul-disident avea susţinere diplomatică din Occident şi făcea vizite la Moscova. Pe 22 decembrie 1989, el a aflat de fuga lui Ceauşescu de la ambasadorul Olandei la Bucureşti, Coen Stork.
La 22 de ani de la Revoluţie, este tot mai clar că personajele principale ale acelor zile nu au ajuns întâmplător în miezul evenimentelor. Mircea Dinescu, omul care la 22 decembrie 1989 apărea la Televiziune şi anunţa fuga dictatorului, pare să fi fost pregătit din timp pentru un astfel de moment psihologic, după cum o arată acţiunile sale din zilele Revoluţiei, dar şi dinainte de 1989. Multe dintre ele au însemnat critici dure la adresa regimului ceauşist, curaj pentru care poetul şi-a asigurat o mare doză de respect. Este de notat, totuşi, că aceste acţiuni s-au intensificat tocmai pe parcursul anului de graţie 1989 şi au avut în spate susţinerea entuziastă a unor diplomaţi occidentali.
Sub perdeaua unei atitudini scârbite, Dinescu a vorbit puţin, după 1989, despre implicarea sa în Revoluţie. A făcut-o, de obicei, în presa străină, unde i s-au pus întrebări de genul „vă simţiţi un erou?" şi unde a susţinut că a ajuns la Televiziune dintr-o întâmplare. În septembrie 2009, într-un interviu acordat cotidianului austriac „Die Presse", Mircea Dinescu povestea: „Am fost acasă când a început Revoluţia. Ca urmare a unui interviu acordat de mine revistei «Libération», eram arestat la domiciliu.
Interviul a apărut pe 17 martie 1989. A doua zi am fost chemat la «România literară», unde eram redactor, şi dat afară. Şi am stat acasă şi am scris poezii până pe 22 decembrie. La poartă la mine erau şase securişti pe tură. Pe 22 decembrie a venit o vecină şi mi-a zis că au fugit securiştii. Am ieşit şi nu mai era acolo maşina care stătuse 10 luni. Am ieşit în stradă, m-a recunoscut Domokos Géza şi a oprit coloana de tancuri: «Domne, ăsta-i Mircea Dinescu, poetul de la Eu
