Evocarea unui eveniment istoric – în cazul de faţă unirea tuturor românilor într-un singur stat, în 1918 – nu se poate reduce la simpla narare a admirabilei performanţe politice a românilor din provinciile istorice româneşti, capabili să-şi ia soarta în propriile mâini şi să-şi decidă viitorul.
Prin voinţa liber exprimată a reprezentanţilor tuturor românilor a devenit posibilă, în condiţiile concrete generate de evenimentele interne şi internaţionale de la finele Primului Război Mondial, crearea României Întregite, care, din nefericire, avea să dureze pentru un timp prea scurt (numai 22 de ani!), prilej de reflecţie pentru noi, astăzi, în aceeaşi măsură în care evocăm entuziasmul şi reuşitele anului 1918. Era prea optimist Ion I. C. Brătianu, la 14 decembrie 1918, atunci când, în faţa delegaţiei transilvănene care prezentase regelui Ferdinand I Actul Unirii, spunea: „Vă aşteptăm de 1 000 de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată”.
Aproape 20 de ani avea să dureze profeţia lui Brătianu. În 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţnutul Herţa erau ocupate de Uniunea Sovietică, cea mai mare parte a Transilvaniei de Ungaria horthystă, iar sudul Dobrogei de Bulgaria.
România Întregită în decembrie 1918 devenea istorie
Unul din marile adevăruri, mai puţin ştiute însă, este cel rostit de Benedetto Croce, după care fiecare istorie este contemporană, în sensul că în scrierea şi receptarea istoriei, atât istoricul, cât şi consumatorul de istorie sunt preocupaţi să găsească răspuns la întrebările/sfidările timpului lor. Care ar putea fi, aşadar, semnificaţiile zilei de 1 Decembrie pentru noi, astăzi? La un prim nivel, strict cronologic, 1 Decembrie 1918 are, de fapt, o dublă semnificaţie. Este, pe de o parte, ziua istoricei decizii a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, care proclamă unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureş