Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Talida Tolnai, portar echipa naţională feminină de handbal: „Avem o grupă uşoară“

Publicat in Adevarul, joi 1 decembrie 2011 ·

La 32 de ani, jucătoarea Oltchimului va începe pentru prima dată un Campionat Mondial din postura de portar titular al naţionalei. Talida consideră că România va avea o misiune facilă în prima fază.

După ce anul trecut, la CE din Danemarca şi Norvegia, a făcut minuni în poarta României, contribuind decisiv la câştigarea medaliei de bronz, Talida Tolnai (32 de ani) va fi titulară în poarta României la Mondiale, mâine, în faţa Tunisiei. Confruntată cu tot felul de ghinioane, mai mereu rezervă a Lumi­niţei Huţupan şi a Paulei Ungureanu, handbalista din Zalău s-a ridicat dovedind că are un caracter deosebit.

Vei începe pentru prima dată un Campionat Mondial ca titulară. Care este starea ta de spirit acum?

Da, adevărul este că a trecut ceva vreme până să se întâmple asta, dar pentru mine nu este important, atât timp cât pot ajuta echipa aşa cum ştiu eu mai bine. Am stat în umbra altor portari mai buni, dar uite că Dumnezeu a făcut un locşor şi pentru mine. A deschis o portiţă astfel încât să îmi pot arăta valoarea şi faptul că pot fi mai mult decât un portar de rezervă.

Ai avut foarte multe ghinioane până acum. Crezi că a venit momentul tău?

Aşa este. Am avut multe momente grele. Nu pot să le numesc ghinioane. În cariera oricărui sportiv de performanţă există un moment în care se accidentează şi este tentat să se retragă. Oricum, mai bine mai târziu decât deloc. Am reuşit să trec peste toate şi am muncit din greu. Până la urmă am reuşit să demonstrez lumii întregi de ce sunt în stare. Am avut două accidentări destul de grave, dar am reuşit să mă motivez pentru că ştiam că există ceva bun acolo şi pentru mine care mă aşteaptă. Tot ce am făcut şi am realizat a fost cu ajutorul lui Dumnezeu, care mi-a dat putere şi încredere să ajung acolo unde mi-am dorit.

Ce obiectiv personal ai pentru acest Campionat Mondial?

Îmi doresc să fa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute

News.ro acum 58 minute
Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute.

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se va încălzi vremea

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie anunță că până în prima parte a lunii mai vremea va fi schimbătoare în România. Astfel după perioada friguroasă din această săptămână, se va încălzi, iar temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele norm

Curtea Supremă îi permite lui Trump să aplice Alien Enemies Act pentru deportări rapide, deocamdată

News.ro acum 6 ore
Curtea Supremă i-a permis luni preşedintelui Donald Trump să aplice Legea privind inamicii străini deocamdată, oferind Casei Albe o victorie semnificativă care va permite oficialilor de imigrare să se bazeze pe o autoritate extinsă din timpul război

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Trump vrea parada militară de ziua lui. Casa Albă neagă informațiile

Mediafax acum o ora
Informațiile referitoare la organizarea unei parade militare pentru aniversarea armatei americaneau apărut inițial în publicația Washington City Paper, raportând că parada ar urma să aibă loc pe 14 iunie. Tot pe 14 iunie este și ziua de naștere a lu

Începe prohibiţia generală a pescuitului în România / Când revin pescarii în baltă

G4Media acum 2 ore
Prohibiţia generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, activitatea de pescuit urmând să fie reluată pe data de 8 iunie, potrivit Ordinului comun al Minist

FOTO & VIDEO! Tragedie la Botoșani. Un bărbat a decedat în urma unui incendiu

Botosani News acum 3 ore
Un bărbat, în vârstă de 88 de ani, a decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins anexa unde locuia. Tragedia s-a întâmplat noaptea trecută, în localitatea Românești. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor. La fața locului s-au depl

Gigantul chinez al automobilelor electrice BYD vrea să cucerească Europa cu marca premium Denza

HotNews acum 2 ore
Cel mai mare constructor auto din China, BYD, și-a lansat luni marca premium Denza în Europa, în ideea de a-și susține extinderea în regiune și a concura cu producătorii germani de top precum BMW și Mercedes, transmite Reuters. Anul trecut, BYD a vâ

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°