La sfârşitul săptămânii trecute am avut ocazia să observ, de aproape, o manifestare care poate deveni fenomen, protestul- dezbatere al unui grup de studenţi, absolvenţi, membri activi ai unor ONG-uri şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile, protest desfăşurat în amfiteatrul Vasile Pârvan al Facultăţii de Istorie.
Totul a pornit de la o banală întrunire a cercului de film organizat de către studenţii secţiei de Istorie a Artelor, dezbatere care a avut însă o temă provocatoare – rolul universităţilor în societatea contemporană.
Premisa a fost una cât se poate de sănătoasă - Universitatea ca un centru de dezbatere, ca loc de confruntare a ideilor, ca un centru de inventare a unor noi construcţii sociale şi de ce nu, ca promotor esenţial în reformarea unei societăţi. Participanţii şi-au arătat dorinţa de a continua dezbaterea şi dincolo de momentul încetării oficiale a activităţilor în clădirile Universităţii, iar foarte curând au declarat că această dezbatere se va prelungi până la încheierea a 100 de ore de discuţii.
Ar trebui să fim extrem de naivi ca să ne imaginăm că această construcţie a fost una spontană. Au existat în mod evident, persoane şi grupuri, interesate în provocarea unei forme originale de protest, protest care cu ajutorul media şi prin intermediul mijloacelor de socializare să aibă un impact cât mai mare asupra societăţii româneşti. Toate aceste lucruri erau deja cunoscute cu câteva zile înainte, ele fiind anunţate şi de către organizatori.
Hazlie mi s-a părut prima formă de reacţie a autorităţilor, care, neînţelegând în primul moment cu ce se confruntă, au încercat să trateze evenimentul după canoanele clasice ale unor proteste tradiţionale. Din fericire, câţiva dintre colegii mei mai tineri au reuşit să aplaneze tensiunea, permiţând tuturor doritorilor să participe la dezbatere.
Discuţiil