Astăzi a fost prima zi din programul evenimentelor desfășurate în cadrul proiectului "Brăila - cultură, locuri, tradiții și obiceiuri străvechi", zi dedicată traseului turistic de tip religios.
Proiectul urmărește promovarea obiectivelor turistice de tip religios (Traseul Bisericilor din Brăila), în care sunt incluse Biserica Greacă "Buna Vestire", Biserica „Sfinţii Mihail şi Gavril", fostă moschee în secolul al XVII-lea, transformată în 1831 în biserică ortodoxă, Biserica "Sfântul Nicolae", Mitropolia Ruşilor Lipoveni, singura Metropolie de rit vechi din Europa, Parohia Romano - Catolică "Adormirea Maicii Domnului" construitã în anul 1855 în stil romanic, Biserica Evanghelică, Biserica bulgară "Înălţarea Domnului", Templul Coral al Comunităţii Evreieşti din Brăila şi Biserica Armenească.
Acțiunile din cadrul proiectului vor continua în zilele următoare cu vizitarea străzii Mihai Eminescu, fostă Regala, cu clădirile ei de patrimoniu, a Teatrului ”Maria Filotti” și a centrului vechi al orașului, care va avea loc mâine, 2 decembrie.
Sâmbătă, 3 decembrie, faleza Dunării va găzdui un târg al grupurilor etnice din Brăila cu mâncăruri tradiționale, dar și o prezentare a costumelor specifice.
Activitățile se vor încheia duminică, 4 decembrie, cu o vizită în Insula Mică a Brăilei.