Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sf. Gheorghe: UDMR a boicotat manifestările de Ziua Naţională

Publicat in Gandul, joi 1 decembrie 2011 ·

Manifestările organizate la Sfântu Gheorghe de Ziua Naţională au fost boicotate de aleşii locali şi parlamentarii UDMR. Nici primarul Antal Arpad, nici şeful Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, nici deputaţii Edler Andras, Marton Arpad şi Olosz Gergely sau senatorul Albert Almos nu au venit să sărbătorească Ziua Marii Uniri. Lucru valabil şi în cazul deputatului pesedist Horia Grama, care a preferat să meargă la Alba-Iulia, în suita şefului său de partid Victor Ponta. Începute cu un Te Deum la Catedrala Ortodoxă, manifestările de la Sf. Gheorghe au continuat cu un scurt miting oficial şi un ceremonial militar la statuia lui Mihai Viteazul, din piaţa cu acelaşi nume, la care au participat câteva sute de oameni din oraş şi comunele învecinate.

Acestora li s-au alăturat şi vreo sută şi ceva de membri ai organizaţiei "Noua Dreaptă", veniţi anume de la Braşov pentru un recital de scandări "Harghita, Covasna, pământ românesc!", "Limba română, singura stăpână!", "România, stat naţional!", plus "Şi voi sunteţi români!", la adresa câtorva trecători care îi priveau spunându-şi ceva în ungureşte. Pentru a preveni o eventuală ciocnire a "oaspeţilor" cu extremiştii maghiari din organizaţiile "64 de Comitate" şi "Garda Maghiară" - care anunţaseră că sunt "pregătiţi" să îi întâmpine - autorităţile covăsnene au mobilizat "la vedere" peste 150 de jandarmi şi poliţişti, care n-au avut însă nici un motiv de a interveni. După încheierea manifestărilor de la Sf. Gheorghe, câteva zeci de jandarmi au luat în primire autobuzele cu care veniseră cei de la "Noua Dreaptă" şi le-au escortat până la Miercurea Ciuc, unde aceştia îşi vor repeta recitalul de scandări la manifestările de Ziua Naţională.

Manifestările organizate la Sfântu Gheorghe de Ziua Naţională au fost boicotate de aleşii locali şi parlamentarii UDMR. Nici primarul Antal Arpad, nici şeful Con

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 28 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 57 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum 28 minute
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 42 minute
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Familiile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice noi. Decizia coaliției de guvernare

Ziare.com acum 39 minute
Persoanele afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a declarat că în ultima şedinţă a coal

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°