FC Vaslui a obtinut un nou rezultat mare in Europa League, terminand la egalitate, scor 0-0, la capatul unei partide superbe cu italienii de la Lazio Roma.
Moldovenii lui Hizo abordau disputa cu echipa clasata pe locul 4 in Serie A cu gandul la o calificare istorica in primavara europeana. Presiunea meciului a parut ca si-a pus amprenta asupra "galben-verzilor", care au evoluat temator in primele minute, Klose avand chiar si o ocazie uriasa de a deschide scorul.
Treptat, gazdele au echilibrat partida si cuplul Sanmartean - Adailton si-a intrat in rol, oferind un nou recital in Europa.
Treptat, jocul s-a mutat spre poarta celor de la Lazio si numai doua interventii de exceptie ale portarului Marchetti, in fata lui Temwanjera si Adailton, au facut ca scorul sa ramana egal la pauza.
La reluare, ritmul nu a scazut, chiar dimpotriva. Hizo a mutat bine dupa pauza, introducandu-l pe Jovanovici in locul lui Buhaescu, care a fost mana moarta pe partea dreapta, si ocaziile au continuat sa apara.
Mike Temwanjera a reusit chiar sa marcheze in minutul 69, din centrarea lui Sanmartean, insa golul a fost anulat corect pentru offside.
Finalul disputei a fost incendiar. Lazio a fortat, jucand cu 4 atacanti, si a masat Vasluiul in preajma propriului careu. Sculli, Cana si Rocchi au ratat ocazii foarte mari iar pe contraatac acelasi Temwanjera a trecut si el pe langa golul victoriei.
Per total, rezultatul este unul echitabil si ii mentine pe moldoveni in ecuatia calificarii, avand sanse mari de a "prinde" un loc in primavara europeana.
Intalnirea dintre Vaslui si Lazio a fost transmisa in format LIVE Text pe site-ul Ziare.com iar mai jos aveti rezumatul meciului:
FINAL DE MECI !!!
Min.90+3 Cerniauskas are o noua interventie de exceptie pe final!
Schimbare