Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.
Oferta o primeşte prinţul de Flandra, dar refuzând-o, se decide aducerea în ţarã a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care la 10 mai 1866 intrã în Bucureşti. Acest moment este actul fondator al dinastiei şi marcheazã începutul unei serii de schimbãri însemnate în societatea romaneasca.
Carol, în faţa Parlamentului, depune jurãmânt cã va respecta legile, religia şi teritoriul românilor. Dacã pe 9 mai 1877 în Sesiunea Extraordinarã a Adunãrii Deputaţilor ministrul de externe, Mihail Kogãlniceanu, declarã ruperea oricãror legturi cu Poarta Otomanã şi proclamã independenta de stat, a doua zi, pe 10 mai, se organizeazã solemnitatea proclamãrii independenţei, ocazie cu care Principele decide ca sãrbãtoarea naţionalã sã se celebreze ca fiind ziua proclamãrii independenţei.
Tot la 10 mai, de aceastã datã în 1881, este proclamat Regatul României. Istoricul Ion Bulei se întreba dacã ziua nu reprezenta mai degrabã un eveniment menit sã aducã familia regalã în prim-plan. 10 mai este totuşi şi sãrbãtoarea României, semnificaţie amplificatã an de an.
Citeşte întreaga poveste pe historia.ro
