Enuntul care sintetizeaza cel mai bine cat de departe suntem de locul unde ne imaginam ca am putea fi se afla intr-o reclama in al carei final Ion Tiriac pune voce pe "condusi de excelenta": "Bine ati venit in Romania normala!"
Tara nasoala, tara ipocrita, tara lui Bula, tara care ne alunga de acasa nu este un peisaj mort, unde oamenii sunt simple definitii sau timbre lipite pe plicuri cu facturi. Nu este nici tara lui Traian Basescu, nici a lui Ion Iliescu. Nici a Guvernului, nici a Bancii Mondiale - aici as avea oarecare malitiozitati pe teava, dar mi le inghit.
Ci tara unei majoritati care se trezeste dimineata gata obosita, isi bea cafeaua pe stomacul gol, citeste tabloide, canta "Of, viata mea" si strange bani deoarece viseaza sa-si cumpere, de Craciun, chiloti de la Botezatu pentru a opta tot pentru trei bucati la cinci lei, ca viata-i dura si trece lent.
Oamenii nu sunt prosti. Sunt constienti ca, daca ar avea vointa (nu putina), ar reusi sa manance cereale, sa-si arunce ochii pe cateva pagini de intelepciune a succesului, sa asculte Enescu si sa caute budigai romanesti ieftini si de calitate, cu sentimentul datoriei patriotice indeplinite.
Ingredientul principal in evantaiul de activitati care incep cu lehamite si se termina cu crize de nervi este nu munca, ci "macar sa ne nea Dumnezeu sanatate". Ca si cand El ar opta, nu omul in sinea lui, mormaind. Ca si cand El ar fi responsabil pentru ulcer, lenea care ucide speranta si prefacatorie.
Visul unei sanatati-beton a devenit adapostul celor pe care nu-i duce mintea, se limiteaza sa supravietuiasca si nu au curajul sa aiba imaginatie - operez cu aceeasi majoritate, nu ma gandesc la cei care si-au pierdut o mana. Cand nu suntem in stare sa ne depasim conditia de vegetale pe care odihnesc amibe, ne refugiem in dulap si ne felicitam ca macar suntem sanatos
