Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gala ZF 2011 a premiat anul acesta şi cele mai valoroase cinci companii cu acţionariat românesc. GALERIE FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 decembrie 2011 · ·

Ediţia din 2011 a Galei ZF, evenimentul de business în cadrul căruia sunt premiate cele mai valoroase companii din România, a reunit miercuri seară aproximativ 400 de lideri din mediul de business românesc. Anul acesta cele mai valoroase cinci companii din România au fost OMV Petrom (3,7 mld. euro), Hidroelectrica (3,5 mld. euro), Orange România (2,86 mld. euro), Romgaz (2,7 mld. euro) şi Vodafone România (2 mld. euro), în timp ce în topul celor mai valoroase firme cu acţionariat românesc se află RCS&RDS (567 mil. euro), Banca Transilvania (386 mil. euro), Grup Servicii Petroliere (207 mil. euro) şi Dedeman (180 mil. euro). Anuarul celor mai valoroase 100 de companii din România care va apărea pe piaţă pe 5 decembrie, a fost realizat împreună cu casa de investiţii Capital Partners, pe baza datelor de la Registrul Comerţului şi a capitalizărilor bursiere. Partenerii Galei ZF au fost Siveco, Orange, Eximbank, Rompetrol, Petrom, UPC, Bursa de Valori Bucureşti, BRD, Lenovo, Alico, Salans, Nissa, Academica şi Niran.

Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom: "Acum 6 ani am primit pentru prima oară acest premiu. Mi s-a părut extraordinar, nu m-am gândit însă cât e de greu să te menţii pe aceeaşi poziţie".

De şase ediţii, OMV Petrom este liderul contestabil al Topului celor mai valoroase 100 de companii din România, în ciuda faptului că anul acesta valoarea producătorului de petrol şi gaze pe bursă a scăzut cu peste 17% faţă de 2010, până la 3,7 miliarde de euro.

Dragoş Zachia Zlatea, director general adjunct Hidroelectrica: "Vă garantăm că şi 2011 va fi unul de succes pentru compania noastră şi promitem să fim în top şi în anii viitori".

La fel ca anul trecut, Hidroelectrica este cea mai valoroasă companie de stat, fiind cel mai mare producător de energie din România. Într-un an valoarea companiei a crescut cu 4%, iar dacă ar fi scoasă la vânza

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 43 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 3 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°