Într-una dintre cărțile lui Gellu Naum (Medium), cititorului i se adresează un îndemn – să elibereze erotismul de clișee și de sentimentalim: „Se vorbește despre strîngeri de inimă cum s-ar vorbi de strîngeri de mîini. Să se strîngă, să se strîngă această inimă pînă la dispariție. Respirația fără sentimentalism va fi liberă“. Nu trebuie uitat că Medium apărea pentru prima dată în 1945. Limbajul erotismului era sufocat de sentimentalism, în parte grație unor cutume sociale și în parte unei literaturi erotice care își consolidase și ea o istorie. O eliberare de sentimentalism era necesară. Șaizeci și șase de ani mai tîrziu, Matei Vișniec ne propune o reîntoarcere nu la sentimentalism, ci la un anumit limbaj al erotismului, un limbaj care face din cel ce îl folosește, acum în 2011, un scriitor aproape avangardist. Este vorba despre un mod de a scrie foarte apropiat de autorul Zenobiei în cărțile publicate de acesta după război, o literatură care – scrisă astăzi – ar părea a fi împotriva zeitgeist-ului artistic, dacă ne gîndim la ce s-a întîmplat cu limbajul literaturii erotice în ultimii douăzeci de ani. În Scrisori de dragoste către o prințesă chineză, Matei Vișniec ne propune un joc cu literatura erotică. Autorul imaginează astfel un personaj care își propune să reînvie un limbaj uitat al erotismului. Destinate inițial teatrului și interpretate ca atare pe scenă (premiera spectacolului a avut loc în 2009, la Festivalul Teatrului Kaze din Tokyo), aceste texte reprezintă o operă literară autonomă, deși o încadrare într-un anumit gen ar fi dificilă. Matei Vișniec folosește în „scrisorile“ sale strategii artistice care aparțin mai multor zone literare: teatrul, poemul și proza sînt toate incluse în confesiunile de dragoste pe care personajul-îndrăgostit le adresează iubitei. Fiind scriitorul român (și francez) cu cele mai multe apariții la recent încheiatul Tîrg de