Copiii săraci, romii, cei din familii dezorganizate sau ai căror părinţi au plecat la muncă prin alte ţări sunt cei mai înclinaţi să se lase de carte. Dascălii luptă să-i ţină la clasă.

Deşi, în mod formal, abia la zece absenţe nemotivate profesorii sunt obligaţi să ia atitudine, pentru majoritatea îngrijorarea începe încă de la primul chiul. „Nu au existat cazuri, în 22 de ani de activitate, în care să treacă timp îndelungat fără să mă intereseze cauza pentru care unul dintre locurile pe care le ocupă elevii mei rămâne neocupat", spune Mirela Spiţă, învăţătoare la Şcoala „Al. I. Cuza" din Bacău. Din acest motiv, dascălul a stabilit o regulă: ori de câte ori se impune, unul dintre părinţi să motiveze telefonic, înainte de începerea programului, absenţa copilului. „Şi pentru că regula se încalcă, atunci când părintele nu sună, cadrul didactic este cel care telefonează."

A fugit de acasă

În decursul anilor, Mirela Spiţă s-a confruntat cu un singur caz de abandon. Era spre sfârşitul anilor '90 când un elev de-al ei a ales să părăsească şcoala. Mama a spus atunci că de vină era starea de sănătate precară a copilului. Până când, într-o zi, la uşa învăţătoarei a sunat chiar elevul pe care-l ştia bolnav şi, fără să ridice privirea, i-a cerut ceva de mâncare.

„În faţa unei farfurii cu mâncare caldă am aflat că, deşi nu împlinise 10 ani, relaţia cu noul «tată» şi atitudinea mamei l-au determinat să plece de acasă. Ziua folosea mijloace de transport în comun să se deplaseze prin oraş căutând hrană, iar noaptea se odihnea în scara vreunui bloc." Învăţătoarea a vorbit din nou cu mama băiatului, care a venit să-l ia acasă, iar a doua zi l-a adus la şcoală. A urmat întâlnirea cu angajaţii de la Protecţia Copiilor şi înscrierea lui, după o vreme, la un centru pentru minori.

Motivaţi de alocaţie

„Nu pot să mărturisesc acu