Liceul „Jean Monnet“ o ţine din scandal în scandal. Două eleve minore, colege şi prietene bune cu Oana, tânăra care şi-a acuzat profesorul de sport că ar fi violat-o, au băut pe săturate într-un club din Bucureşti, iar la plecare au furat un telefon mobil şi un aparat de fotografiat care aparţineau prietenelor lor.
Cele două eleve au mers, în dimineaţa din 1 Decembrie, în clubul Bellagio din Capitală, împreună cu alte două prietene, unde au consumat băuturi alcoolice până dimineaţă.
Licee de fiţe, club de fiţe
Localul este cunoscut pentru lumea bună care îi calcă pragul, dar şi pentru preţurile piperate de la bar. O sticlă de bere, de exemplu, pleacă de la 10 lei, iar un pahar de whisky, are un preţ de aproximativ 15 lei.
Click pe imagini pentru fotogalerie
În jurul orei 3.30, una dintre ele a vrut să părăsească clubul, însă a sesizat că-i lipseste telefonul mobil, iar prietenei sale, aparatul foto, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Nicolae.
Imobilizată de bodyguard
Tânăra le-a bănuit pe celelalte două fete şi a apelat la bodyguardul localului. Când a observat că angajatul clubului se îndreaptă spre ele, una dintre acuzate şi-a luat jacheta şi a fugit. Cealaltă a fost însă imobilizată, iar în posesia ei s-au găsit obiectele care lipseau.
Click pe fotogalerie pentru mai multe imagini cu elevele-sexy de la Liceul „Jean Monnet“
Cele trei fete împreună cu bodyguardul au fost duse la Secţia 6 Poliţie pentru a da declaraţii.
Acuzatele sunt eleve în cadrul liceului de fiţe din Bucureşti, „Jean Monnet“. Mai mult, acestea sunt colege şi prietene bune cu Oana, eleva care l-a băgat în arest pe profesorul ei de sport, Dan Octavian Vişan, pentru că ar fi violat-o.
Citeşte şi:
Cele